Loading

Please wait
Top

Anul trecut, după ce ne-am consultat ‘îndelung’ vreo 10 minute, ne-am hotărât noi să ne luăm motocicletă. Că, de, unde să stăm avem, unde să lucrăm avem, copii n-avem să investim în ei, doar n-om pune banii la saltea să îi prindă mucegaiul…

Isti conduce motocicletă de la 15 ani, zice că era așa de pitic la vârsta aia încât trebuia să împingă motorul lângă o bordură ca să se poată urca pe el. A condus toate modelele posibile de motoare, pe câteva dintre ele i-am fost și eu pasager. După atâția ani de condus R6, X nu-știu-cât, V nu-știu-de-care, a zis că el a încheiat cu astea și se rezumă la 3 litere, singurele care pe el îl mai impresionează. B, M și W. Doar atât!

BMW, regele șoselelor, cică doar astea sunt făcute pentru drum lung, restul îți rup brațele și tot corpul și abia de-ajungi cu ele de la Cluj la Huedin că îți vine să agăți geaca definitiv în cui sau să o vinzi rapid pe olx. Știu, are dreptate, am pățit-o de multe ori, la Negreni era să ne și batem odată…

Eu am vrut neapărat să fie nouă, sătulă ca de mere acre de fiare vechi prin curte. M-am gândit că nu-i nimic amuzant când ți se sparge ceva la motocicletă în vacanță, în pustietate, când ești obosit, flămând și nu ai chef de aventuri de-astea. În plus, una second și cu destui kilometri bătuți tot costa o șapcă de bani.

Un pic de muncă de convingere cu Isti și a doua zi eram pe drum spre Oradea să dăm avansul. Am luat-o de la Oradea doar pentru că aroganții de la reprezentanța BMW din Cluj s-au uitat cu sprânceana ridicată și colțul gurii îndoit a dispreț când Isti s-a dus îmbrăcat în blugi și tricou să întrebe cât costă, când vine, cât e avansul și alte detalii. Înțelegeți, nu avea nici față, nici țoale de BMW…

Cum modelul era nou-nouț nu am avut unde să-l vedem, decât în catalog. Am ales din catalog culoare, dotări și toate cele necesare și, când să plecăm, Isti zice să încerce totuși modelul vechi. Ce să vezi, frățioare? Era așa de înalt încât nu ajungea cu picioarele pe jos, ceea ce îl făcea imposibil de condus. Adică, cum te oprești cu el la un semafor, de exemplu? Am luat iar comanda la puricat, pe lângă toate dotările să fie și mai jos, pentru din ăștia care nu au picioare de fotomodel.

A durat construcția motocicletei noastre dragi până în primăvară. Bucuroși, entuziasmați până la cer, ne-am dus să o plătim. Am avut cel mai fain sentiment de împlinire trăit vreodată. M-am uitat la imensitatea de motocicletă care ne aștepta în parcare și am înțeles că toate eforturile noastre au meritat. Pentru ea ne-am lăsat de băut, de fumat, de ieșit în oraș, de cumpărat haine, pantofi, bijuterii.

Toată lumea zice să nu cauți fericirea în lucruri materiale. Și e adevarat pe jumătate. Nu neaparat bucata de fier mare cât un Matiz ne-a făcut fericiți. Tot drumul până să o avem a fost o aventură, tot ceea ce o să trăim toți 3 de acum încolo o să fie o aventură.

Motocicleta e doar mijlocul de transport prin care ne vom bucura de toate astea.

Isti n-a mai avut răbdare să vină primăvara de-a binelea. La 10 grade pe termometru s-a echipat în costum de schi, că de motor nu aveam încă, și a plecat la Oradea să aducă puiul acasă.

Fericire mare, arătat la prieteni, părinți și rude, bătut din picioare a nerăbdare să se facă odată vreme decentă să o putem scoate la drum. Între timp ne-am echipat și noi, am luat și cutiile de bagaje, ce să mai vorbim, totul era pregătit.

Înainte de cumpărăturile astea eram viteji, voiam să mergem la Nordkapp. Știam că-i scump tare, dar am zis că o să ne descurcăm. Nu ne-a ieșit. După toate investițiile făcute într-un timp relativ scurt pentru niște oameni care nu-s milionari, am rămas cu bugetul leșinat, aproape pe moarte, și a trebuit să amânăm vacanța, să resuscităm puțin finanțele și să ne reorientăm spre țări pentru care nu trebuie să-ți vinzi un rinichi să trăiești 3 săptămâni.

Am pus pe bilețele și am tras la sorți. A ieșit Bosnia și Herțegovina +Muntenegru +Albania.

Plecarea am hotărât să fie în 16 iulie, în 14 e ziua mea și ‘evenimentul’ era deja plănuit la o cabană. Deci să plecăm imediat după ce ne trece mahmureala, pentru că, odată văzuți sacii în căruță, am revenit rapid la vechile obiceiuri.

Isti avea bagajele gata deja cu o săptămână înainte, asta e prima lui grijă când e de plecat pe undeva și mă stresează și pe mine, în fiecare zi aud de cel putin 7 ori ‘ți-ai facut bagajele?’. Cu o seară înainte de plecare am făcut bagajele. Mor cu ele. Mereu vreau să am la mine absolut strictul necesar, îmi place să trăiesc simplu, să îmi păstrez casa mai mult goală, să nu mă îngrop în lucruri inutile. Am înțeles că treaba asta se numește ‘minimalism’ mai nou, mai demult cred că îi zicea ‘sărăcie ‘…

Cu toată grija mea de a nu căra după mine toate prostiile (asta se aplică la orice fel de bagaj, inclusiv cel emoțional) tot mi se întâmplă să am vreo bluză sau o pereche de pantaloni pe care să nu-i îmbrac deloc, ceea ce mă enervează grav și mă face ca data urmatoare să micșorez bagajul și mai mult. Până o să ajung să plec doar cu hainele de pe mine…

16 iulie a sosit, voioși la drum am pornit!

Vorba fotografului de la nuntă: 'Zâmbet mareeee'!!!!

5

SCRIE UN COMENTARIU