Tot ce am auzit despre Albania înainte de a pleca de-acasă e adevărat. Pentru alții, care vor să meargă sau îs curioși mai adaug eu una-alta. Ce am aflat înainte de plecare e că traficul e haotic, că nu se plătește cu card nicăieri și că fructele de mare sunt foarte bune. Și că se fură, dar asta nu ni s-a întâmplat.
Prima oprire în Albania a fost într-o benzinărie Kastrati, și chiar și-atât te face să râzi. Erau acolo 2 băieți pe care i-am întrebat unde pot să îmi aprind și eu o țigară. Ei, foarte de treabă și primitori mi-au tras un scaun fix lângă pompă și au zis că acolo e perfect. Am încercat degeaba să le explic că benzina cu focul face ‘bum’, cel mai în vârstă tot vorbea în albaneză și îmi făcea semn să stau jos și să-i dau înainte cu țigara că ‘no,no,no bum’. M-am tot gândit la faza asta, cum dracu’ să fumezi lângă pompa de bezină în Albania când în România aproape că m-a bătut una că fumam pe dreapta în loc de stânga benzinăriei, departe rău, pe câmp practic. Singura explicație logică pe care am găsit-o a fost că știa albanezul, cal bătrân, cât o fi de îndoită benzina aia și că nu se apride nici dacă vrei.
Am ajuns în Durres devreme, pe la 11, că am avut puțini kilometri de făcut în ziua aia. Planul era să nu stăm în Albania deloc, doar să o traversăm, pe motiv că…aia cu furtul. Dacă ne fură motorul de oriunde nu-i fain dar nici panică totală nu-i, că are Casco, dar dacă îl fură în Albania e tragedie că doar acolo și în Rusia Casco nu acoperă. Nu-s chiar fraieri nici ăștia care fac asigurări!
Degeaba am căutat un loc cu umbră să mai ușurăm motorul de o conservă de fasole ce o căram încă din Bosnia, ăștia aveau doar palmieri cu 3 floace de frunze în vârf, unii chiar și fără alea, deci zero umbră.
Asta fiind stabilit am ales cel mai fancy loc din târg, singurul loc în care părea posibil să plătești cu cardul. Ghinion! Exact în ziua aia aveau o problemă cu cititorul de card și a trebuit dus la bancă, fix cum mi-a povestit mie o prietenă care a fost anul trecut în concediu în Albania!
Dar totul se rezolvă și merge și cu sfântul euro, chiar dacă ai la tine o hârtie de 50, că îți dă rest în Lek și asta-i bine, cu un drum data viitoare când vrei să lingi o înghețată măcar ai bani de-ai lor. Chelnerul, foarte de treabă, a zis că ne traduce meniul că era doar în albaneză dar i-am zis să ne traducă prima dată prețurile, că suntem prospături în țara lor. A fost băiat fin, nu ne-a făcut de bani. Tot îi dădea înainte cu peștele, că prețul e la kil și că îl aduce la masă să îl vedem dar era iar povestea cu dorada prietenilor și nu ne-am băgat pe pește, fiindu-ne frică de el ca în bancul ăla: ‘Fetelor,vă place peștele? Nu,că ne bate’
Am mâncat fructe de mare, chiar bune, adică am mai mâncat eu fructe de mare dar astea de aici bat la cur orice am mai mâncat eu până acum. Într-un fel mi-e și ciudă, că de-acum încolo toate fructele de mare o să aibă gust ca și roșiile din supermarket după ce ai mâncat unele de la mamaie din grădină.
Dintr-un motiv încă necunoscut, mie mi-a plăcut din prima izul puternic de mahala din Durres și am stabilit că rămânem o noapte. Acuma chiar îmi pare rău că nu am stat mai multe. Cât am stat la terasa mișto de pe mare ne-am căutat cazare și din vreo 458 de proprietăți de pe booking am rămas doar cu vreo 45 când am selectat că vrem parcare privată. Din alea am ales una de 17 euro pe noapte. Avea notă mare, avea parcare, era aproape de plajă și avea cel mai comod pat în care am dormit până acum în vacanța asta.
Băiatul cu fructele de mare ne-a taxat 25 de euro, ni s-a părut pomană pentru ce am primit și-am prins curaj, hai că p-acilea e de stat!
Am ajuns la cazare la 12.45, omu’ a zis prima dată că ne cazează după 2. Noi am zis că nu-i bai, așteptăm, ne-am dezbrăcat de geci, pantaloni și încălțăminte în mijlocul curții și ne-am pus cuminți și desculți pe terasă, la umbră. Nu lipsea mult să rămânem în chiloți la cât era de cald. Când a văzut el că e groasă cu noi și chiar avem nevoie de un duș a mai dat de 2 ori cu mătura prin cameră și a zis că e gata, putem intra.
N-am pierdut vremea prea mult și am plecat spre plajă. Pe drum Isti zice:
-Pun pariu că tu vrei la o terasă!
-Nu neapărat, mă bag și la un șezlong dacă e…
-Și-atunci de ce i-ai mai întrebat pe oamenii ăia dacă este nisip pe plajă?
-Ca să știu dacă trebuie să îmi iau șlapi în picioare când mă tot duc la terasă să-mi iau ceva de băut!!!
-Bun motiv, n-am ce zice!
Ajunși pe plajă am zis că să ne luăm de băut prima dată și-apoi mai vedem noi. La o alimentară am reperat în vitrină niște Smirnoff Ice și mie mi-a trebuit ăla. Isti și-a luat o bere și am plecat cu ele în mână pe plajă, să studiem piața. No, la șezlong iar nu m-am băgat că era tot atâta ca și în Muntenegru, deci mai scump decât cazarea.
Când ne-am încălzit am făcut o baie rapidă de răcorire dar nu am stat la plajă de frica ălora care veneau să te combine cu șezlongul. Curând lichidele s-au terminat și a trebuit să realimentăm, tot de la magazin. Aici era un nene cu fața ridată bine de la atâta soare și vânt care ne-a dat băuturile și, când a văzut că ne pregătim să le bem la el pe scări, ne-a poftit să stăm jos la masa lui, de unde vedeai într-o parte în beci, în cealaltă sub o scară și în spatele unor frigidere cu înghețată de toată lumea credea că lucrăm acolo și ne și pregăteam să vindem înghețată la lume dar erau niște polițiști aproape și am renunțat la idee. 10 Smirnoff Ice mai târziu noi eram tot acolo dar ne era cam cald deja, plus că deasupra scării era o masă cu 2 banchete unde niște bătrânei deja se încingeau la table și unul dintre ei începuse să își arunce chiștoacele pe Isti.
Ne-am dus direct pe plajă și nici că l-am mai băgat în seamă pe ăla cu sezongul, ne-am băgat direct în apă. Ghiozdanul a rămas singur pe plajă dar, chiar dacă telefoanele le-am lăsat acasă panicați de hoți, tot am stat cu ochii pe el ca pe butelie că mai aveam acolo ceva bani de băutură și de o masă.
Banii de masă i-am cheltuit tot pe Smirnoff Ice, deja omu’ de la magazin dădea dezaprobator din cap, un fel de ‘Ce băiat tânăr…păcat de el…’ Ultimile două ni le-a dat pe bani încropiți, Lek cu ceva eurocenți, chiar dacă a strâmbat nițel din nas a mers și așa.
Deja nu mai aveam Lek, aveam euro și dacă tot merge și cu euro atunci am parcat la o terasă unde iar am mâncat ceva bun, bun, bun. Eu un lighean de creveți prăjiți și Isti o pizza cu fructe de mare cât roata de la motocicletă la un preț mic, de în România ne costa mai mult să le luăm congelate de la Metro. Cât am stat noi acolo 2 băieți pe plajă s-au încăierat din ceva motiv și toată lumea și de pe terasă și de pe plajă se uita ca la circ. Chelnerii erau chiar veseli ! ‘Fight,fight’! Și mai-mai că nu aplaudau.
Ca un făcut, când să primim nota, ce să vezi? S-a luat curentul și nu ne poate face bon fiscal! Inventivi tare albanezii ăștia, încă nu am mai văzut așa ceva! Nu-i bai că nu este bon, a scris el acolo pe o hârtie cu stânga ce și cum, am plătit și am plecat.
Cu burțile pline și cam pe 3 cărări am luat-o înspre casă. Am oprit la un market să luăm o apă și o periuță de dinți că mi-am uitat-o la ultima cazare și am plecat de acolo cu încă 4 Smirnoff Ice (de parcă nu erau destule alea 12 de mai devreme) și 1 pachet de țigări. Fără apă, fără perie!
Ajunși acasă am topit și ce am mai luat de la magazin, o idee care a părut foarte bună pe moment dar pe care am cam regretat-o a doua zi când capul nu prea încăpea în cască. Apă nu aveam deloc să mai spălăm din Smirnoff Ice și butoaiele de metal sau de plastic de pe case m-au făcut să intuiesc că apa nu-i bună de băut decât dacă vrei o curățare rapidă de mațe. Nimic grav,am trecut noi și prin mai rele! O cafea, 7 țigări și-un duș au rezolvat problema și-am fost ca nouă, gata de drum.

A durat construcția motocicletei noastre dragi până în primăvară. Bucuroși, entuziasmați până la cer, ne-am dus să o plătim. Am avut cel mai fain sentiment de împlinire trăit vreodată. M-am uitat la imensitatea de motocicletă care ne aștepta în parcare și am înțeles că toate eforturile noastre au meritat. Pentru ea ne-am lăsat de băut, de fumat, de ieșit în oraș, de cumpărat haine, pantofi, bijuterii.

Toată lumea zice să nu cauți fericirea în lucruri materiale. Și e adevarat pe jumătate. Nu neaparat bucata de fier mare cât un Matiz ne-a făcut fericiți. Tot drumul până să o avem a fost o aventură, tot ceea ce o să trăim toți 3 de acum încolo o să fie o aventură.

Motocicleta e doar mijlocul de transport prin care ne vom bucura de toate astea.

Isti n-a mai avut răbdare să vină primăvara de-a binelea. La 10 grade pe termometru s-a echipat în costum de schi, că de motor nu aveam încă, și a plecat la Oradea să aducă puiul acasă.

Fericire mare, arătat la prieteni, părinți și rude, bătut din picioare a nerăbdare să se facă odată vreme decentă să o putem scoate la drum. Între timp ne-am echipat și noi, am luat și cutiile de bagaje, ce să mai vorbim, totul era pregătit.

Înainte de cumpărăturile astea eram viteji, voiam să mergem la Nordkapp. Știam că-i scump tare, dar am zis că o să ne descurcăm. Nu ne-a ieșit. După toate investițiile făcute într-un timp relativ scurt pentru niște oameni care nu-s milionari, am rămas cu bugetul leșinat, aproape pe moarte, și a trebuit să amânăm vacanța, să resuscităm puțin finanțele și să ne reorientăm spre țări pentru care nu trebuie să-ți vinzi un rinichi să trăiești 3 săptămâni.

Am pus pe bilețele și am tras la sorți. A ieșit Bosnia și Herțegovina +Muntenegru +Albania.

Plecarea am hotărât să fie în 16 iulie, în 14 e ziua mea și ‘evenimentul’ era deja plănuit la o cabană. Deci să plecăm imediat după ce ne trece mahmureala, pentru că, odată văzuți sacii în căruță, am revenit rapid la vechile obiceiuri.

Isti avea bagajele gata deja cu o săptămână înainte, asta e prima lui grijă când e de plecat pe undeva și mă stresează și pe mine, în fiecare zi aud de cel putin 7 ori ‘ți-ai facut bagajele?’. Cu o seară înainte de plecare am făcut bagajele. Mor cu ele. Mereu vreau să am la mine absolut strictul necesar, îmi place să trăiesc simplu, să îmi păstrez casa mai mult goală, să nu mă îngrop în lucruri inutile. Am înțeles că treaba asta se numește ‘minimalism’ mai nou, mai demult cred că îi zicea ‘sărăcie ‘…

Cu toată grija mea de a nu căra după mine toate prostiile (asta se aplică la orice fel de bagaj, inclusiv cel emoțional) tot mi se întâmplă să am vreo bluză sau o pereche de pantaloni pe care să nu-i îmbrac deloc, ceea ce mă enervează grav și mă face ca data urmatoare să micșorez bagajul și mai mult. Până o să ajung să plec doar cu hainele de pe mine…

16 iulie a sosit, voioși la drum am pornit!