Cică să scriu despre Mostar. Ce naiba să scriu despre Mostar? Am plecat din Sarajevo pe soare, în 15 km s-au făcut 16 grade, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior. Mi-am și luat mesada pe mine și am zis ‘amu-i momentu’ să mă bucur de plimbare fără să am degetele în adidași crețe ca și când aș fi stat 2 zile cu ele în apă.

Long story short am intrat într-un tunel pe 16 grade înnorat cu șanse de ploaie și-am ieșit din el pe 31 de grade, cer perfect senin. Când am ajuns la Mostar nu mai aveam chef nici să clipesc, darămite să mă duc pe faimosul pod care se poate vedea în depărtare.

Hai să vizităm! Ce să vizitez, omule?! Eventual vreo terasă cu umbră deasă, la o bere. Am și găsit una, astea le găsesc mai repede decât orice obiectiv turistic sau cazare. M-am răcorit acolo, la umbră, bere și clătit ochii cu lumea care se dădea cu scuterul fără cască. Mi-a venit cheful și  de niște poze, nu prea multe, să nu încărcăm telefoanele cu poze aiurea.

Frumos tare la Mostar, au o terasă, un pod pe care se înghesuie lume ca la concert Hrușcă în ajunul Crăciunului și o temperatură cam ca intr-o oală cu apă aproape de punctul de fierbere.

Și-am incălecat pe-o șa

Și m-am dus în treaba mea!