Loading

Please wait
Top

Să stabilim de la început. Nu sunt religioasă din cale-afară, în sensul că nici nu cred cu tărie în existența lui Dumnezeu, nici nu resping total ideea. Mai degrabă cred așa: că există o forță superioară nouă, dar nu e obligatoriu să îi spun Dumnezeu și mai cred că Biserica nu are nici o treabă cu forța asta.
Mama, în schimb, este o persoană religioasă, dar nu habotnică. Adică ea crede în existența lui Dumnezeu și vede Biserica așa cum o văd majoritatea credincioșilor normali la cap, cu demnitate și servită în doze mici. Partea interesantă e că mama ia de la fiecare religie în parte învățăturile care i se potrivesc ei, mergând la orice biserică, de orice religie, mai puțin la reformați. S-ar duce și la ei, dar nu înțelege limba maghiară. Mama le spune acestor plimbări pe la biserici ‘vagabondaj ecumenic’.
Mama ține toate posturile mari și mici din an, pentru de antrenarea voinței și pentru detoxifiere. Mama zice mereu ‘fă și tu o rugăciune’ când are ceva mai dificil de făcut, sau ‘pe mine cineva, acolo sus, mă iubește’. Expresiile ei ne-au intrat adânc în cap și nu cred că există vreo șansă să mai iasă de acolo.
Cred că e de la sine înțeles că nimeni de la noi din curte nu spală haine și nu aspiră duminica și, mai nou, nici nu mai muncim meseriile noastre în zilele alea libere pentru cei de la stat, de când am pățit niște faze pe care mama imediat le-a asociat cu ‘te bate Dumnezeu, vezi?’
Buuun. Din când în când mi se face poftă să mă duc și eu pe la biserică și pe la mănăstiri și mama parcă are un radar pentru momentele astea că imediat pune de un pelerinaj. De o zi, cu alea pe mai multe zile ne-am luat-o rău acum vreo 10 ani și de atunci ne-am potolit.
De data asta mama a găsit un pelerinaj la Izbuc, unde a auzit ea că este o apă tămăduitoare, făcătoare de minuni, știți povestea, bei o gură și nu mai ai treabă pe la doctor cât trăiești. Eu cu apele și cu icoanele astea făcătoare de minuni sunt sceptică rău, dar, ce poate fi nașpa? E o apă, în cel mai rău caz te hidratează și-atât, dacă mai are și alte proprietăți alea sunt bonus. (Isti e amuzant, își clătește gura cu ea, zice că doar Dumnezeu îl mai poate ajuta să aibă și el niște dinți normali, am mai povestit cum de la o nuntă a trebuit să mergem la cabinet să-i lipesc dintele)
Acolo, la Izbuc, m-am prins eu că la mănăstire e ca la un festival. Să zicem ca la Untold.

Adică:
1. Și la una și la alta merge multă lume. La Untold le zice festivalieri, la mănăstire le zice pelerini.

2. Muzica. În toată curtea mănăstirii se aude muzică. Alt gen decât la Untold, dar tot muzică.

3. Există mai multe scene. Main stage e biserica principală, acolo e slujba de dimineață, la celelalte bisericuțe mai mici din curtea mănăstirii sunt alte evenimente.

4. Există mai mulți DJ. Le zice preoți și, fiecare în funcție de cât de talentat este, face sau nu face lumea să simtă slujba. La preoți asta se numește har.

5. La Untold există lichide variate, cele mai multe cu alcool, care au rolul de a te duce într-o anumită stare. La mănăstire există un singur lichid, apa de care v-am zis, care te vindecă de orice (cel puțin așa zice reclama, dar și la alcool reclama zice că te face să te simți frumos, curajos și relaxat, dar uită să specifice cum te simți de la el a doua zi)

6. Pe la festivalurile pe la care am fost eu (Nu prea multe) exista un miros general de ‘iarbă’, aici există un miros general de tămâie.

7. Dacă vrei un ‘beat’ mai atipic stai până la ora la care se bate toaca. Am prins chiar un fel de concert făcut de un călugăr care bătea toaca într-un ritm, apoi trăgea clopotele într-un anume fel, apoi iar toaca, iar clopotele și a ieșit ceva melodios tare, ca o muzică instrumentală care răsuna în toată curtea.

8. Și de la Untold și de la mănăstire omul vrea să plece mai câștigat. Nu material, ci sufletește. Mă duc să mă distrez la Untold / mă duc să îmi liniștesc sufletul la mănăstire.

9. Este ‘food court’, exact ca la festival. Bine, nu o să mănânci hamburger în postul Crăciunului, de fapt cred că în nici o zi din an, dar de-un necaz merge și mâncarea de post.

10. Când am fost eu la festival (demult) era un magazin în incintă de unde puteai să îți cumperi tricouri, magneți de frigider și alte lucruri. La fel și la mănăstire, este shop, știe toată lumea, cu icoane, mir, cărți, calendare, vin bisericesc (Chiar am vrut să îmi iau, în speranța că dacă e bisericesc nu te doare capul de la și-am renunțat la idee)

Cam astea ar fi asemănările. Nu mai lungesc articolul care și așa a ieșit cât o zi de post, atâta vă mai zic că sâmbătă mă duc iar, tot acolo, cu același preot, de care mi-a plăcut maxim și de care vă povestesc atunci.
Ca să rămânem în spiritul articolului, Doamne-ajută!

Era să uit că este și muzeu fain

SCRIE UN COMENTARIU