În Kotor am ajuns după o zi care mie mi s-a părut că a durat cât 3. Poate și faptul că am fost în 3 țări într-o singură zi a ajutat mult la formarea sentimentului.

După cozi infernale la vamă și când foamea deja începea să încolțească am început să căutăm în Muntenegru un loc să mâncăm. Speram la un restaurant mai slinos, așa, cu maxim 4 mese așezate oricum numa’ nu la boloboc, pe malul apei, că știm noi că în locuri de-astea se mănâncă cel mai bine. Mirosea a pește de peste tot dar nici urmă de el…Erau niște gherete pe care scria că au midii dar erau crude că se vedea clar în apă că au fermă.

În toate părțile doar restaurante de fițe, de zici că toată lumea s-a născut în puf și doar asta caută. Măcar peisajul era fain tare și aveai la ce să te uiți să-ți mai treacă foamea. Dar cu foamea nu poți să te bați la nesfârșit că la un moment dat tot te face și când Isti începe să smucească motorul, să înjure, să nu mai vadă locurile de parcare și să mă întrebe pe mine pe unde să meargă, de parcă aș fi și aici copilot la offroad ca  în 2016, atunci înseamnă că e și obosit și flămând și ar fi cazul să oprim și să mănânce ceva repede-repejor.

Dacă tot nu am găsit ce căutam noi și treaba era urgentă, ne-am luat după reclama cea mai mare de prin zonă, unde am comandat ceva care avea gramajul final afișat, ca să nu pățim ca niște prieteni care s-au ars odată cu o doradă de 150 de euro de nu o uită toată viața.

Chiar și așa tot ne-au ‘ars’ și pe noi de vreo 25, asta pt că m-am uitat pe notă cât costă o bere înainte de a o lua pe a doua și, brusc, mi-a trecut pofta.

A! Că mi-am amintit! Doar în Muntenegru am văzut să îți aducă nota de plată înainte de orice altceva. Se plătește în euro că ei de fapt nu au avut niciodată moneda proprie, până în 2002 marca germană fiind moneda în care se plătea. De când au trecut la euro cred că au și rotunjit prețurile în sus, că mi s-a părut că aici nu se aplică vorba ‘câți bani dai atâta face’, în sensul că nu face nici jumate din cât cer ei.

După masa copioasă la restaurantul fițos am făcut câteva poze, o mică aprovizionare la un market și ne-am cazat la un nene foarte de treabă, cu o burtă mare-mare, care făcuse un mic bârlog de dormit dintr-o fostă magazie. Dar era curat, avea baie, patul era comod, avea și o măsuță mică afară să stai la o bere departe de alții, singura chestie mai dislike a fost ceva ca un generator de curent care pornea din când în când și suna destul de tare. Sau nu am fost eu destul de obosită, că Isti n-a auzit nici pe dracu’.