De mama am tot povestit, de tata niciun cuvânt. Uite că azi intră tata în peisaj.

Se zice că fiecare fată când se mărită își găsește un soț croit cam cum e și tatăl ei. Eu nu fac excepție, soțul meu nu doar că e născut la o zi diferență de tata (alt an, desigur!!!), dar mai și au o pasiune în comun: motoarele. Conversațiile mele cu tata durează maxim 1 minut, ale lui Isti cu tata-2 ore. Despre motociclete, evident! Când ne întâlnim se vorbește doar despre șuruburi, carburatoare, aprinderi electronice, tata face cu nervii că Isti nu are un șubler, Isti face cu nervii și înjură că el nu are nevoie nici de șubler, nici de menghină pentru că el nu repară nimic! Și nu știu cum se întâmplă că de fiecare dată când zice Isti că NU face ceva, ajunge să facă.

De la tata am primit cadou 2 motociclete retro. Ele au mers o perioadă, până când au cedat. Isti a cedat nervos din prima, doar el nu repară nimic, nu? Din rezervorul uneia a curs benzină pe jos în fața magazinului și a trebuit să-și vopsească acolo din nou, cealaltă pur și simplu s-a oprit și nu a mai pornit. Și au stat așa stricate în curte vreo 3 ani, feng-shui foarte prost, știe toată lumea că nu ai voie să ții chestii stricate și cioroboaie pe lângă casă.

Tata locuiește în Ploiești. Nu mai țin minte exact cum a ajuns el la noi în curte într-o zi, hotărât să repare motocicletele. Cert e că în aceeași perioadă era la noi și sora mea (o vom numi ‘sister’ de aici încolo) împreună cu soțul ei, George (pe care îl vom numi ‘G’ de aici încolo). Ei 2 locuiesc la București, deci toată familia noastră de dincolo de Carpați era la Cluj.

Până să vină tata Isti era fiert. Că el n-are chef de reparații, că el le face acuma, apoi le pune pe perete de decor să se odihnească vreo 50 de ani, că el își bagă și își scoate și își trage și nu mai face nimic. Că cine l-o fi pus pe el să ia motoarele astea, că el nu e omul potrivit pentru ele, că nu mai vrea, că…toate bombănelile din lume și toate înjurăturile în cele 2 limbi pe care le vorbește el.

Și vine tata, cere scăunel să poată lucra liniștit și cu nelipsita țigară în colțul gurii se apucă de treabă. Îi cere lui Isti scule, Isti n-are scule, că doar el nu are nimic de reparat. Tata se enervează, Isti la fel. Nu stau lângă ei că nu am ce să fac, intru în casă. Isti e nervos că tata fumează la el în atelier și scrumează pe jos, sister și G au plecat în oraș.

Cu toată harababura asta și cu nervii și cu înjurăturile, garantat nu m-am așteptat ca Isti (tocmai el!) să vină mândru și să anunțe pe toată lumea că el o să se dea la o competiție de retromobile cu motocicleta asta!!! Ce competiție?! Parcă o puneai pe perete, de decor….

Tata, de colo: păi îi e drag de ea, mă, acuma că merge…

Eu nu mai înțeleg nimic. Până să ne dumirim noi ce fel de competiție, unde, ce, când, deja planurile erau făcute. Sister deja era obligată și ea să participe, tata negreșit vine cu motocicleta lui cu ataș, eu mă dau cu tata în ataș, facem echipă, mergem la competiție cu toții. Vine și câinele pe post de mascotă,stăm cu cortul pe circuit, gata!, planul e făcut.

Nici până în ziua de azi nu știu cum s-a ambalat Isti așa, cum a trecut de la o stare la alta în doar 2 ore, dar cât am mâncat un grătar și am băut o bere în curte deja eram toți înscriși. Cum a fost la competiție, în articolul următor.