Despre noi
Mama zice că suntem 2 nebuni și dă din mână a lehamite, semn că ăsta nu-i un compliment. Pun pariu că tata crede despre mine că-s o mută care nu e în stare să lege două vorbe una de alta. Sora lui Isti ne-a zis odată că suntem curajoși și că ne urmăm visurile fără să ținem cont de părerile celor din jur. Părinții lui Isti nu au zis nimic, ei nu sunt cu cuvintele,sunt cu faptele, iar din faptele lor am înțeles că le suntem pe plac de cele mai multe ori. Cineva mi-a zis într-o anumită situație că sunt prea modestă, altcineva că sunt arogantă sau cu nasul pe sus, fiecare în funcție de situația în care m-a cunoscut. Nu-i tot-una să cunoști un om la o petrecere, înainte de un examen, când i se naște primul copil sau când cineva drag l-a părăsit.
Ce vreau să spun e că rubrica asta în mare parte o scriu cei care ne cunosc personal sau care ne descoperă prin ceea ce e scris aici. Fiecăruia o să i se pară că suntem într-un fel sau altul. Și fiecare va avea dreptate. Fiecare va trece prin filtrele personale toate poveștile și experiențele noaste și își va forma o părere despre noi.
Exista totuși niște lucruri valabile pentru toată lumea, bătute în cuie, care nu se vor schimba niciodată:
Eu sunt Alina. M-am făcut dentist de gura maică-mii, care nici nu concepea altă profesie pentru mine. Îmi place meseria mea, cum ajunge să îți placă orice lucru la care începi să te pricepi.
Isti este soțul meu. Eu cred despre el că e cireașa de pe tort, cireașă din aia din luna mai, când kilogramul de cireșe e cât o mașină. Isti e inginer, dar toată viața lui a lucrat într-un magazin de articole sportive de iarnă, încă de la 16 ani, de când a început să emită pretenții de adolescent cum că el cică vrea telefon mobil. Părinții l-au trimis la muncă, să își cumpere ce vrea el pe banii lui, ceea ce mi se pare foarte corect.
Isti e român de naționalitate maghiară și e mai tânăr decât mine cu 7 ani, astea sunt alte 2 lucruri care nu se pot schimba. Diferența de vârstă dintre noi cred că se vede și de pe Marte, dar cei care ne-au văzut des s-au obișnuit. Noi nu o simțim absolut nicăieri. Diferența de etnie se vede doar de sărbători, când eu mă simt prost că toată familia trebuie să vorbească în altă limbă față de cea pe care au vorbit-o între ei toată viața. Cam ca și cum eu ar trebui să vorbesc cu mama în engleză.
O prietenă mi-a spus la nuntă că dragostea noastră e de poveste și că ar putea să inspire lumea. Să fie, oare, așa?
Ne iubim simplu, onest, fără fasoane, romantism, drame și vorbărie multă. Industrial, după cum spune tot mama. Singurele certuri violente care aproape ne-au dus la divorț au fost pe tema ‘Cine face curat în casa asta’, așa că, pentru binele căsniciei noastre, am decis să stăm cât mai puțin pe-acasă și cât mai mult pe drumuri.
Ăsta este jurnalul nostru, viața noastră, dragostea noastră.