Loading

Please wait
Top

Vacanța noastră a fost stabilită cu degetul pe hartă și cam atât. Nu am făcut rezervări, nu am plănuit nimic în afară de obiectivul principal și evident de a ne simți bine și de a ajunge teferi înapoi acasă. În rest, am zis să ne lăsăm în voia sorții că totul va veni de la sine și ce va fi de văzut și de trăit se va întâmpla. Isti a fost puțin reticent, dar a zis că merge pe mâna mea.

Sarajevo nici măcar nu era în drumul nostru, sau nu aveam în plan să îl vizităm, dar de la Novi Sad-Serbia unde ne-am cazat în prima noapte până la Mostar unde aveam de gând să ne cazăm a doua noapte erau prea mulți kilometri și șaua motocicletei nu e prea prietenoasă cu fesele călătorului. De dureri și înțepături am zis să crăpăm traseul în două, așa Sarajevo a ajuns destinație pentru ziua 2 de vacanță. Eu am propus să rămânem încă o noapte că, no, nu vii în fiecare zi.

În prima zi am ajuns pe la 16, noroc că suntem matinali și la 8.30 dimineața eram cu cafeaua băută, mâncați, dușați și pe motor, gata de drum. Dum lung și plictisitor, în care eu mai trăgeam câte un pui de somn de 1-2 minute la fiecare 30 de kilometri. Mai târziu mi-am dat seama că nu aveam ochelarii de soare la ochi și de la lumină nu puteam să-i țin deschiși, ochii albaștri fiind mai sensibili decât alți ochi, de altă culoare.

Sârbii au ei niște mașini de se destramă pe șosea, în schimb casele și curțile sunt boboc. Iarbă tunsă, floricele, curat și aranjat. Dar nu destul de interesant încât să te țină treaz. Drum aglomerat, cald, dureri de fund, toate baiurile. Mă și mir cum Isti nu a adormit…toată stima și respectul meu!

Exact după ce am scris prima impresie despre Sarajevo am fost într-un tur organizat de Funky Tours care se numește Seige Tour.

Povestea e așa: în 1984 Sarajevo a găzduit Jocurile Olimpice iar în 1992 era un oraș complet înconjurat de sârbi, singura cale de scăpare spre free Bosnia fiind pista aeroportului. Sârbii au întrerupt curentul în oraș, au tăiat apa, căldura și au închis toate drumurile, fiind imposibil  pentru locuitori să primescă alimente sau muniție  pentru a se apăra. Pista în sine era ‘free zone’, dar de-o parte și de alta ei erau soldați sârbi și oricine încerca să fugă pe acolo era împușcat. Orașul e într-o vale cam ca și Clujul, iar pe dealurile care înconjoară orașul erau tancuri care bombardau orașul și lunetiști care au împușcat lume timp de aproape 4 ani. Inimaginabil! Pe unul dintre dealuri, ca și scut, era folosită fix pista de bob de la jocurile olimpice.

Horror stories despre cum oamenii urcau în pădure să facă rost de lemne pentru încălzire și erau împușcați acolo, degeaba, fără să fi făcut vreun rău cuiva, despre cum în timpul săptămânii era pace fiindcă oamenii se cunoșteau între ei, sârbi și bosniaci, dar în weekend veneau sârbii din Serbia ca să tragă cu arma doar de distracție, ca la poligon.

Ce a salvat orașul a fost ideea unor ingineri tineri care au propus să sape un tunel pe sub pista aeroportului prin care să poată aduce provizii și muniție pentru cei din oraș. S-au apucat de treabă în același timp din ambele părți, în partea liberă folosind casa unei bătrâne care era cea mai aproape de pistă. A durat 4 luni și 4 zile să finalizeze tunelul, lat de 1m și înalt la fel, doar cu tărnăcop și cu mâna, să nu facă zgomot, și s-au întâlnit la mijloc, greșind doar cu 10 cm, fără nici un fel de proiect.

Casa este acum un muzeu, încă are găuri în ea și ni s-a explicat că nu sunt urme de gloanțe ci de șrapnel. Clădiri la fel am văzut în tot orașul, mă tot uitam de unde putea să tragă cineva un glonț și să nimerească în pereți, pe niște străduțe înguste de 1metru. Acum am înțeles ce se întâmpla de fapt, erau bombe!

Într-o încăpere din muzeu am vizionat un film scurt dar suficient de lung încât să te cutremuri despre cum s-a construit tunelul, cum bătrâna îi aștepta pe soldați cu apă la ieșire și despre cum era pe străzi timpul războiului.

Până și în ziua de azi sunt zone în Sarajevo care sunt, de fapt, Serbia, unde te întâmpină un panou mare pe care scrie ‘Welcome to Serbia’. Ciudat.

Și mai ciudată este o stradă pe care casele de pe o parte aparțin Bosniei iar cele de pe partea opusă aparțin Serbiei.

Recomand cu drag orașul ăsta și un tur ghidat, altfel degeaba ne plimbam noi peste tot, nu aflam toate detaliile despre ce s-a întâmplat. După toate ororile prin care au trecut și după ce am și aflat despre ele acum oamenii mi-s și mai dragi, iar la dragul ăsta se mai adaugă sentimente amestecate de respect, admiratie, milă, compasiune și i-aș lua pe fiecare în brațe, măcar o clipă dacă aș putea să-i fac să uite tot. Doar o clipă!

2

SCRIE UN COMENTARIU