Loading

Please wait
Top

Bine. E duminică, mai nou zi de mers pe traseu. Traseu la munte, oameni buni, nu vă gândiți numai la prostii!

Am ales circuitul 11MN27 de pe aplicație, circuit ales cu 6 zile înainte.

Traseul 👇

IMG_1311.jpeg

Am căutat să fie aproape de Cluj, să aibă măcar 10 km că pentru o plimbărică de un ceas nici nu ies din casă și la o altitudine cât să fim deasupra norilor, să avem zăpadă și soare.

Din nou am nimerit o vreme absolut superbă, niciun nor pe cer și deși la cabana Podina, unde am lăsat mașina, termometrul arăta -7 grade, pot să pun pariu că pe traseu au fost și +10 pe la soare.

Descrierea amănunțită a traseului se găsește pe aplicație, eu altceva vreau să povestesc.

Ce să zici de o drumeție? Grup select de 4 oameni și 3 câini. Coeziunea grupului excelentă.  Și între oameni și între câini. Vreme aproape de tricou și pantaloni scurți. Chiar aproape de plajă pentru curajoși. Peisaj superb, mai ales când e zăpadă peisajul e de 1000 de ori mai fain. Confort termic, burta plină de mici, cârnați și grătare rămase de cu o seară înainte. Liniște. Pace. Frumos. Mare de nori la picioarele noastre. Zăpada ca o pudră.

Deci, ce să zici de o drumeție unde totul merge șnur? Chiar spun asta cu voce tare, nu doar o gândesc: ‘Zici să scriu despre drumețiile astea. Ce să scriu? Nu se întâmplă nimic, nimeni nu cade, nimeni nu-și rupe piciorul, nimeni nu vomită, câinii nu-și smulg urechile unu’ altuia, nu e nimic de scris vreau să zic. Și să fac poezie pe subiect…nu mi-e stilu’.

Ar fi ieșit o scriere de felul ‘am venit, am urcat, am văzut, am coborât, am plecat’ dacă Zeus the amstaff nu ne-ar fi oferit o porție zdravănă de râs.

Cum câinii au fost 3 la număr mai explorau și ei dreapta-stânga, nu țineau drumul drept. Mai intrau în pădure, mai găseau ceva de săpat, mai trăgeau de câte un lemn, se alergau, se hârjoneau, na, ca niște câini normali. La un moment dat dispar toți. Îi vedem în dreapta în pădure, dar îi lăsam în pace, și-au găsit ei ceva de lucru și se întorc. Și se întorc. Prima dată ciobăneștii. Apoi Zeus. Și mai mergem câțiva metri și ceva pute de îți mută nasul. Și tot pute, mă ce dracu pute?! Când ne uităm mai bine la amstaff toată blana lui albă de pe gât era mânjită cu căcat. De om, presupunem noi, după miros. Plus o dungă mare pe spate din același ‘material’. Ne-am crăcănat de râs toți, inclusiv stăpânul lui, chiar dacă printre lacrimi de râs mormăia ‘Zeus, te omor’ încontinuu, ca o mantră.

Câinele era vesel și mândru, umbla de-acuma țantoș ca un bărbat adevărat, cu pieptul înainte și coada steag în sus, de înțepa cerul cu ea, nici vorbă să se mai tăvălească prin zăpadă ca înainte, măcar să se curețe puțin.

Sarcina i-a revenit tot lui Marius care și-a tras pe mâini 2 pungi de plastic rămase de la sandwich și l-a frecat pe ștrengar cu zăpadă pe gât și pe spate până s-a curățat cât să poți sta pe lângă el măcar.

Dar tot nu era de băgat în mașină că ne omora pe toți, noroc că am găsit un pârâu mai jos unde a terminat operațiunea.

Note to self: de-acum să avem la noi mănuși de la cabinet și un săpun. Nici un dezinfectant nu strică.

Pe lângă că era plin de diaree pe gât Zeus mai avea și un coi roșu de zici că era jupuit. De la frig sau s-o fi lovit la el, nu ne-am dat seama exact de la ce, dar cu gâtul ăla murdar, cu dunga de rahat de pe spate și cu coiul ăla belit zici că trecuse prin război.

Bun. Cam așa a fost în drumeție, tot am avut ce să scriu, acum vă las cu pozele frumoase și pozele drept dovadă că povestea nu-i invenție.

P.S: coiul a revenit la culoarea normală când a ajuns acasă.


post a comment