M-am trezit pe la 5 cu fața la cearceaf și ochii cât 2 cepe umflate cu hormoni. Toată noaptea i-am auzit pe vecini cum fiecare în parte a făcut duș, cum au plecat de-casă unul câte unul și s-au întors tot pe rând, toți zornăindu-și între degete cheile de la camere și certându-și copiii care râdeau și se alergau pe hol. Iar cald-frig, iar aerele condiționate de la noi, de la vecini, de la casa de lângă, grecii ăștia toți or avea case din carton? Iar câine lătrător, al cărui lătrat semăna cu lătratul câinelui meu de-acasă, ceea ce m-a enervat și mai tare că de fiecare dată mă trezeam speriată că-i al meu și trebuie să ies să fac ceva până nu pune în picioare tot cartierul. Cred că dacă îmi instalam un cort în sensul giratoriu din Mărăști mă odihneam mai bine.

La 5 era liniște, dar cum tentativa mea de a dormi a început seara la 9 jumate și cum m-am plictisit deja să mă zvârcolesc în pat pe toate părțile mi-am pus de o cafea și în timp ce fierbea apa am tot elaborat un plan de răzbunare. Să ies și eu acuma să zdrăngăn niște oale pe hol? Să m-apuc să dau găuri în pereți? Sau pot să ies în curte să pornesc motorul, să îl scot la punctul mort și să trag tare de accelerație. Să le bat la ușă la toți? Aveam multe idei, una mai faină decât alta.

M-am potolit după prima gură de cafea, gândindu-mă că mama m-a educat mai bine de-atât și n-ar fi deloc mândră de mine să mă vadă ce fac.

Mi-am văzut de treaba mea, mi-am băut cafeaua și m-am uitat la filme cu căței și mâțe pe facebook, măcar să încerc să mă bine dispun. L-am trezit și pe Isti pe la 7, până nu începea să-mi fie ciudă pe el că el doarme și eu nu. Vă zic eu, nu a fost deloc fericit!
Am mai băut o cafea, m-am mai mutat de pe scaunul din balcon pe patul din cameră și pe la 11, de-abia, am plecat și noi înspre plajă.

Deja țigările luate din Albania erau pe ducă și nu-i bine să ai lângă tine un om nedormit, nervos și fără țigări că iese prost. Baftă mare pentru băiatul de la magazin care era să-și ia 2 palme doar pentru că ne-a zis ‘hello’, aveau Lucky Stike doar cu o singură bilă, aia de mentol, grecii s-au prins că cealaltă are gust de spray de muște și au renunțat la ea.

La plajă am ajuns cu barca, oricum Isti era hotărât încă de ieri să se despartă bucuros de aia 12 euro dus-întors cât costă barca și cred că și dacă cerea ăla 120 tot ar fi dat, drumul frumos prin pădure se pare că nu era chiar așa de frumos pentru el încât să-l facă de 2 ori în viață.

Pe barcă eram noi și incă alți zece români incărcați cu saltele, colace, aripioare, toate gata umflate, rogojini, prosopape, mese, scaune, o ladă frigorifică de plastic si vreo 25 de umbrele de plajă, de noi vorbeam așa, mai in șoaptă, să nu creadă careva că suntem cu ei.
-Vezi unde se instalează aștia, să nu stăm lângă ei!
Mda, vezi să nu!

Când am ajuns la plajă, în același loc în care am stat și ieri, ce să vezi? În loc de 5 persoane câte erau în prima zi azi erau minim 500 dintre care 498 români, care mai de care mai gălăgios. Unul avea chiar o boxă din aia portabilă din care urla muzica (mă și mir că nu manele) ca la club, s-o fi gândit că-i prea liniște pe plajă și ne rezolvă el de un pic de atmosferă. După 5 piese m-a scutit de un drum până la el și a oprit muzica.
Când ăsta a terminat-o cu clubăreala a început să se vânzolească pe-acolo tot felul de lume să își facă poze faine de facebook sau de Tinder crăcănați în toate pozițiile și cățărați pe toate stâncile din apă și de pe mal. Ca să știe toată plaja că ei îs acolo, urlau, normal!

Când și ăștia au plecat, mulțumiți de rezultat, au început să vină copiii, unul mai urlător decât altul, cuvintele ‘mama’ ‘tata’ și ‘Vasili’ fiind atât de utilizate și la volum maxim, bineînțeles,încât le-am auzit de cel puțin 250 de ori pe fiecare.

Și noi care ne făceam griji de un cuplu care stătea lângă noi și la care am zărit cu coada ochiului niște table printre bagaje. Ne-am gândit că o să dea ăștia cu zarul 6-5 toată ziua dar nu, nu au avut chef de table.

Am mâncat pe plajă mâncare de la magazin, oricum nu aveai de unde să îți cumperi altceva decât niște gogoși de la o tanti care a trecut pe-acolo doar de dimineață, dacă ai fi mâncat o gogoașă pe la 3 tanti nu mai era de găsit.

Și-acum, după o masă copioasă, siesta la umbră, sub umbrela primită moca de la cazare. Părea că toată lumea se ușchise înapoi spre păturile proprii, era liniște și pace, dar noi de sub umbrela noastră nu am văzut o familie care își instalase tabăra la 5 metri de noi. Familie cu 2 copii mici. Pe ăla mai mic tac-su încerca să-l călească sau să-l învețe să înoate sau nu am înțeles exact-exact ce încerca să-i facă, dar copilul cred că a înțeles că vrea să-l omoare și, pe când eram în dulcele tărâm dintre somn și veghe, se pune al meu pe un urlat, din ăla din toți rărunchii, de toată plaja se uita la ei ca la urs. Tac-su nu s-a oprit, îl tot arunca în apă și nici copilul nu s-a oprit din urlat, metoda asta de distracție la mare nefiind pe placul lui. Când pruncul era deja mov de la plâns și de la apa rece, capul familiei a decis că-i destul, i-a învelit frumușel și cu grijă pe amândoi în prosoape și i-a dus acasă, să-i mai chinuie și cu altceva.

Aici fac o mică paranteză. Faptul că nici nu am și nici nu vreau să am copii nu înseamnă că nu-i suport sau că nu îmi plac. Sunt unii simpatici foc, amuzanți, inteligenți și educați frumos, în general ăia care au părinți la fel. În cazul de față copilul nu avea nici o vină, săracul, eu aveam o problemă uriașă cu tatăl, căruia i-aș fi rupt fără să stau prea mult pe gânduri alea 2 mâini cu care îl arunca în apă și l-aș fi bătut bine cu ele iar pe mamă aș fi ținut-o vreo 2-3 minute cu capul sub apă doar așa, să vadă cum e, că stătea și se uita ca broasca la barieră în loc să-și culce copilul evident obosit. Da, știu că există și copii care zbiară aiurea, fără un motiv simplu de înțeles, dar aici clar nu era cazul pentru că s-a liniștit imediat ce a fost adus în siguranță pe uscat, îmbrăcat în prosopelul lui și în drum spre casă. Așa, gata paranteza.

Împreună cu familia asta a plecat și tot cheful meu de a mai sta la plajă și am început să-mi strâng tacticos chiștoacele de țigări adunate toate într-un singur loc, dozele de bere, tabla de la conservele de sardine și de carne și să le depun cuminți într-o sacoșă, la un loc cu adidași, cremă de plajă, pâine, sticla cu apă, un tricou și tot ce mai aveam pe la noi. Isti m-a văzut și m-a întrebat ce fac.
-Io mă duc. Ne vedem acasă.
-Nu mai stai?’
-NU!!!
-No, da’ așa le-ai pus alea?-și le-a luat el în primire, le-a sortat frumos să nu se enerveze când găsește ulei de la sardine și zeamă de carne în adidași.

Am plecat de acolo cu viteza a cincea, i-am dat și eu tare prin pietrișul de pe plajă, fără să mă intereseze că mă înfund în el până la genunchi, că pârlește pe la tălpi sau că sare din șlap 2 metri în sus și aterizează elegant pe lume, pe prosoape sau pe sânii vreuneia mai cu tupeu care făcea plajă topless.

Încă o paranteză. Am observat un fenomen foarte ciudat. În timp ce pe stradă lumea se dezbracă încât în curând va fi la modă să ieși in oraș in chiloți tanga fără nimic altceva pe tine, la plajă a revenit moda anilor 30, cu costume de baie cât o parapantă. Chiloți cu talie până la coaste, cu niște ochiuri in partea de sus, numa’ bine să arăți la sfârșitul vacanței ca și grătarele de la aragaz, costume de baie întregi, ca alea cu care mergi la bazinul acoperit, sutiene cu volane pana la brâu și aproape ‘pe gât’, ca o helancă. Așa, gata și paranteza asta.

M-am înfipt printre lumea care stătea la coadă să se suie în barcă de zici că barca ceea mi-o cumpărase mie mama și m-am cățărat înăuntru, bine, după ce l-am văzut pe grecul bronzat și cu față de actor că ridică 2 degete în sus, semn că mai avea nevoie de încă 2 oameni ca să fie înarcărea maximă. ‘Noi, noi!!! Isti, hai, aruncă-te! Ia-mi papucul ăla din apă și hai să merem!’

Du-te, Dică și dă-i tare! Și chiar i-a dat tare grecul și era fain, îmi place cu barca pe mare, mai ales când prinde un pic de viteză, tot timpul am senzația că zbor afară din ea. Fericirea mea a durat maxim 1 minut (cred că-s blestemată azi), a și apărut o #poliție din aia de se dă pe mare, grecul a frânat brusc, merge și cu 2 la oră, mai bine așa decât să-l lase ăia fără business și, implicit, fără bani de pită.

Când am ajuns noi printre clădiri, mai pe la umbră și m-am uitat mai bine la noi cum arătăm după o zi de plajă constat șocată că suntem de un roșu mai aprins decât ghiozdanul cu reclamă la Stalinskaya pe care suntem nevoiți să-l luăm mereu cu noi prin lume (celălalt a cedat și e legat cu sârmă ca să stea închis, asta fiind ultima lui vacanță). Cum dracu???? Că am stat doar la umbră!!!!! Well, se pare că și la umbră te bronzezi (a se citi ‘te arzi’) atâta timp cât din crema de plajă fițoasă, cu factor 25, nu consumi nici un gram.

Buuuun! Deci avem nevoie de o cremă after sun. Asta nu-mi place cum arată ambalajul, asta nu-mi place cum miroase, asta e prea scumpă, asta e dubios de ieftină, dincolo parcă era ceva cu ulei de măsline și părea mai bună, l-am cărat pe Isti prin toate magazinele din sat, până la urmă am rămas la una cu o textură ca un rântaș mai diluat care n-a făcut nici un miracol pentru pieile noaste arse.

Pe la 7 îmi cădeau deja ochii în gură de somn dar mi-am calculat eu că dacă adorm acum o să mă trezesc sigur pe la 3 dimineața și-am mai tras de mine la un film vizionat pe telefon (televizor ciuciu de ăia 70 de euro pe noapte).

Mă tot văicăream de febră, de piele prea caldă, de frisoane și toate problemele din lume, dar am înghițit o fiolă de algocalmin și cu ea și toate lamentările când m-am uitat mai bine la Isti care era tot o carne vie, mai ales pe tibii. Garantat era mai îndreptățit decât mine să se vaite și cu, toate astea, stătea cuminte in pat și plângea în el, ca un bărbat adevărat.

No, acuma chiar dacă am eu o piele albă ca un merțan de cocalar care se mai si îmbuboșează din te miri ce, măcar un lucru bun moștenire de la strămoșii mei, mă bronzez fain. A doua zi pielea mea era un auriu frumos, dar plină de bube. Isti tot carne vie. Supeeeer!